Vești & Viziuni #2: Accidentul care a smuls un oraș de pe fața pământului

Accidentul care a smuls un oraș de pe fața pământului și l-a pus în căutarea utopiei. Nu a fost un uragan!

un reportaj de C. Familiaris și S. Domesticus 

dezarhivat de Aron Nor

Un oraș din România bine cunoscut în toată Europa pentru preparatele sale tradiționale din carne de porc a devenit o oază de mângâiere în ultimii ani pentru diferite specii de animale și pentru oamenii care și-au găsit un loc printre acestea. O comunitate nemaiîntâlnită a înflorit pe străzile acestui oraș care nu cu mult timp în urmă era ocupat de mașini, măcelării și mititei la tot colțul. Este un oraș invizibil în presa internațională, dar plin de mișcare, plin de viață în adevăratul sens al cuvântului. Sunt greu de cuprins în aceste rânduri toate străduțele sale vii, toate grădinile comunitare și toate încrengăturile acestui loc cu mediul și cu animalele din jur. Dacă nu ai mai văzut așa ceva, pare rupt dintr-o poveste. Și, credeți-ne, nu există un alt oraș ca acesta în toată lumea! Este atât de diferit încât parcă e smuls de pe fața pământului. Pentru unele persoane e de-a dreptul revoltător ce se întâmplă în acest loc. Iar unii ar vrea să dispară complet. Însă de cele mai multe ori e dat uitării. Poate că locația sa îndepărtată și populația sa mică îl țin încă în viață. Sau, din contră, poate că are ceva cu adevărat copleşitor ce frapează chiar și cele mai conservatoare voci, care-l privesc pe ascuns cu invidie. Localnicii spun că au pus bazele unei „anarhii multispecii” și că relațiile lor sociale „au fost resuscitate de relațiile întreținute cu alte animale.” La fel ca noi, autorii acestui reportaj, probabil și tu te întrebi ce s-a întâmplat în Sătina (numele istoric al orașului). Cum a reușit acest mic orășel postindustrial din România să depășească realitatea politică care-l înconjura? Trebuie să ne amintim că acum 20 de ani semnele fasciste erau pe toate zidurile, iar ideile de extremă-dreapta primeau tot mai multă atenție și putere în Europa. Ceva însă s-a întâmplat. Odată cu avalanșa problemelor sociale și de mediu ce aveau să vină, acest orășel a făcut imposibilul. Iar totul a pornit de la un simplu cățel.

Au trecut mai bine de 20 de ani când un eveniment mic și izolat, dar extrem de important, a avut loc în Sătina. Acesta avea să transforme orașul definitiv. Cazul nu este cunoscut în alte zone, deoarece nu a ajuns niciodată să fie mediatizat în maniera în care au fost mediatizate alte situații nefericite de acest fel. Și noi am fost complet uimiți să aflăm, de fapt, ce sau cine anume a stârnit acest oraș să se schimbe atât de mult. 

Totul a început într-o zi de vară caniculară în care temperaturile băteau încă o dată toate recordurile. Era marți, în jurul orei 14:20, când Ștefan, un băiețel de 12 ani, a fost mușcat de un câine în preajma unei mici brutării. Zona din piață în care se afla brutăria conecta, în realitate, mai multe prăvălii, inclusiv spatele unui mare și faimos magazin care funcționa atât ca o măcelărie unde se tranșau porci, cât și ca o carmangerie unde se preparau și vindeau produse din carne. Băiatul încerca să schimbe apa câinilor care frecventau des spatele acestui magazin de mezeluri când a avut loc accidentul nefericit. Nici în prezent nu se știe exact cum a supraviețuit. Deși rana cauzată nu a lăsat leziuni grave, căzătura pe scările de beton a avut un impact puternic, spun medicii. Atât doctorii, cât și cetățenii cred că a fost „un adevărat miracol”. „Dacă Ștefănuț ar fi fost puțin mai înalt, puțin mai sus pe scări sau puțin mai speriat de căței, nu ar fi supraviețuit”, ne-a relatat unul dintre medicii care l-a tratat pe băiat. 

Atât Ștefănuț, cât și Curaj, câinele fricos care-l mușcase (numit după desenele animate cu care a copilărit Ștefan), sunt acum bine cunoscuți pe plan local pentru că acest eveniment avea să transforme pe deplin fiecare petec din oraș. Atât de profunde au fost schimbările, încât nici nu știm dacă ar mai fi corect să-l numim un „oraș” în prezent. Nemaifiind un loc construit exclusiv pentru om în detrimentul altor animale, acest spațiu multispecii nu mai este o localitate tipică înconjurată de asfalt și betoane unde oamenii lucrează opt ore pe zi, iar restul timpului și-l pierd făcând naveta sau umblând prin supermarket-uri, toate ca să strângă cele necesare să poată lucra din nou și din nou.

Cum s-a produs această abatere de la traiectorie? Cum au schimbat cetățenii acest drum atât de bine bătătorit pe care alte orașe au continuat să meargă? Ei bine, în urma accidentului, au avut loc mai multe întâlniri între diferite persoane din comunitate pentru a afla ce anume s-a întâmplat mai exact. În cartier se știa că, după moartea părinților lui Ștefănuț, băiatul a început să aibă frecvent grijă de câinii din cartier și că avea o relație specială cu aceștia, fiind cunoscut de mai toată lumea ca „un mare iubitor de căței și alte animale.” Poate că acest lucru a făcut ca tot mai multe persoane să-și ridice semne de întrebare față de accident. Poate că au vrut să fie de partea lui Ștefan într-un mod în care el ar fi fost de acord. Nu se știe exact. Însă un copil mușcat aproape de o brutărie era, desigur, un eveniment capabil să pună în mișcare toate forțele autorităților publice în prinderea, înlăturarea și omorârea câinilor de pe străzi. În schimb, s-a întâmplat opusul.

Cu ajutorul câtorva voci active pe chestiuni legate de drepturile animalelor și a unei cercetătoare care studia animalele care locuiesc în spații antropice, mai toată lumea din oraș a înțeles la scurt timp că mușcătura a fost cauzată de faptul că mai mulți câini se certau pe resturile de carne aruncate pe jos în spatele măcelăriei. Acest accident nu avea absolut nimic de-a face cu brutăria, cu Ștefănuț, cu oamenii care aveau grijă de câinii comunitari sau cu câinii în sine. Însăși poziția magazinului jucase un rol crucial. Iar Ștefănuț, familiarizat atât cu zona, cât și cu câinii, și implicat în discuții chiar din spitalul în care fusese internat, a fost primul care a punctat acest lucru. Nu se obișnuia ca un copil de 12 ani să fie luat serios în considerare în astfel de situații, dar datorită faptului că părinții lui muriseră recent și datorită accidentului care tocmai avusese loc, oamenii au fost mai grijulii cu el și mai dispuși să asculte.

Carmangeria care vindea „specialități” de carne se intersecta, în realitate, cu mai multe cartiere unde trăiau diferiți câini. Desigur, nu asta ar fi fost cea mai mare problemă, dacă acești câini nu erau la rândul lor constant înlăturați, fugăriți și otrăviți. Însă de fiecare dată când un câine era înlăturat din teritoriu, altul îi lua locul. Iar această măcelărie din piață și lanțul de magazine „Casa porcului bun”, unde se vindeau faimoasele preparate românești, erau de multe ori un adevărat focar de conflicte. Câinii mai bătrâni care reușeau să scape de hingheri și câinii noi care-i înlocuiau pe cei înlăturați din teritoriu se întâlneau tocmai în spatele magazinului unde a fost mușcat Ștefănuț și se certau frecvent pe oasele și bucățile de carne aruncate pe jos. Uneori acestea erau aruncate din milă, însă de cele mai multe ori era vorba de un surplus, fie de carne expirată, fie de resturi ce nu puteau fi vândute mai departe oamenilor. Toate acestea zăceau pe jos ore în șir și adunau câini din aproape toate colțurile orașului.

Locul unde fusese mușcat Ștefan era, de fapt, cel mai riscant pentru că era o zonă intens circulată. Câinii care se întâlneau aici erau mereu anxioși, flămânzi și tensionați. Multe persoane din cartier erau perfect conștiente de acest lucru. Astfel, în momentul în care băiatul s-a apropiat să le pună apă și unul dintre câinii noi din cartier, extrem de speriat, l-a mușcat de picior, cei mai bătrâni oameni din zonă au fost, la vremea respectivă, cei mai puțin surprinși. Ștefan căzuse pe scări din motive sociale, nu mai erau câinii niște „bestii însetate de sânge” în ochii publici, ci magazinele cu carne.

De-a dreptul impresionant este felul în care vocea lui Ștefan a fost amplificată de vocile activiștilor și a persoanelor care s-au aliat celor din cartier pentru a pune presiune pe instituțiile publice și pe afacerea cu preparate din carne să-și închidă măcelăria pe proprietatea căreia avusese loc incidentul. Încă nu ne putem da seama în întregime cum au reușit acest lucru. Ce putem spune însă este că acest eveniment i-a impulsionat și mai tare pe oameni nu doar să ceară, ci și să facă, prin acțiuni directe, alte schimbări radicale în oraș.

„Fiecare acțiune a susținut-o pe următoarea 

și așa oamenii au devenit mai vocali, mai vizibili”

Am stat mult și ne-am gândit cum a reușit o mână de oameni să schimbe placa discursului oficial în urma unui astfel de eveniment. Poate că au avut noroc. Sau poate că a rămas mereu un strop de grijă față de câinii comunitari în acest oraș postindustrial. Era până la urmă o localitate unde încă puteau fi văzuți câini pe străzi, tolăniți pe sub mașini, boluri de apă pe lângă scările blocurilor învechite, căsuțe și scărițe pentru pisici sau oameni hrănind porumbeii perfect obișnuiți cu prezența câinilor sau a altor animale în spațiul public. Ne-am tot gândit. Poate că acest mic oraș îmbătrânit și parțial părăsit încă păstra ceva unic în relațiile oamenilor cu câinii. Poate că a rămas ceva aici de la care s-a putut construi o cu totul altă lume.

Accidentul nefericit, care în alte timpuri și spații i-ar fi condus pe oameni la acțiuni ostile față de câini, i-a făcut în schimb să înțeleagă cauzele structurale. Mușcăturile grave de câini deveniseră și în imaginarul colectiv un lucru extrem de rar, cum de altfel erau în realitate. Ba mai mult, acestea au început să fie văzute ca rezultat al unor factori multipli. Factori care, puși împreună, puteau crește frecvența și severitatea acestora. Această înțelegere a jucat un rol fundamental în ceea ce urma să se întâmple. Nu numai că oamenii s-au prins că un câine de-o anumită „rasă” sau un câine „al străzii” nu este mai periculos, ci au înțeles rolul pe care îl joacă factorii sociali sau economici și contextul antropic. Cu alte cuvinte, au reușit să schimbe felul în care se uitau la lume. Iar de aici a început totul!

Pas cu pas, fiecare magazin „Casa porcului bun” a fost închis. În primă fază, oamenii au început prin a trimite petiții la primărie, apoi au boicotat produsele și magazinele și au ajutat mai mulți angajați să-și găsească alte locuri de muncă. Fiecare acțiune a susținut-o pe următoarea și oamenii au devenit mai vocali, mai vizibili. La scurt timp au ocupat câteva zone publice centrale, apoi magazinele cu carne. Cu fiecare mică victorie a crescut încrederea acestora în acțiunile directe, care au devenit pe zi ce trece tot mai radicale și mai creative. Într-unul dintre magazine, mai mulți activiști și foști angajați au intrat pe ușa din față și, fiind prieteni apropiați cu personalul de la vremea respectivă, au dat o petrecere spontană în toiul zilei. O activistă care a fost la fața locului ne-a relatat cum „pliantele zburau în stradă, oamenii se urcau pe mașini, pe lăzi de bere și alte lucruri improvizate, scandând mesaje radicale – lumea dansa de parcă câştigase la loto, era un adevărat haos, un haos din acela bun.” O altă persoană care imigrase recent  și, neavând de ales, lucra în acel magazin, ne-a mărturisit că „un sentiment de euforie plutea în aer de parcă viitorul era brusc deschis posibilităților, până și câinii lătrau afară și se distrau, așa ceva nu pot să uit niciodată!”.

Una sau două carmangerii s-au închis efectiv pentru că oamenii din oraș au încetat să le mai frecventeze. Odată ce reputația acestora a fost distrusă, a devenit extrem de dificil să găsească angajați noi dispuși să lucreze acolo. Chiar și atunci când se găsea câte o persoană, aceasta nu rămânea mai mult de câteva zile și își schimba rapid locul de muncă cu ajutorul comunității. Atât de pornită era lumea să închidă lanțul de magazine, încât scandările „AFARĂ AFARĂ CU CARMANGERIILE DIN ȚARĂ!” erau prezente aproape la fiecare eveniment public, fie că era vorba de un meci de fotbal, fie că era un concert. „A fost o perioadă în care tot orașul scanda la unison”, ne-a relatat un fost funcționar public. În realitate, au fost mereu câteva persoane mai vocale, mai dornice de schimbare, care au făcut sacrificii enorme în transformarea orașului. Dar și persoane care s-au opus vehement acestora.

Au fost multe situații tensionate în istoria acestui loc, ciocniri cu poliția și cu vocile conservatoare care încă mai țineau cu dinții de statu-quo-ul de la vremea respectivă. Au fost persoane care au ajuns în închisoare, persoane bătute efectiv de forțele publice, atât de tare încât nu s-au mai recuperat complet nici peste 20 de ani. Nu a fost deloc ușor. Însă oamenii au continuat și erau tot mai bine organizați și mai atenți la cum evoluează situația în exterior, unde fascismul parcă era din ce în ce mai mult la el acasă. Apoi, într-o zi ca oricare alta, s-a întâmplat. Primăria orașului a pus în practică cerințele activiștilor și ale cetățenilor, exprimate ani la rând în urma protestelor, și a desființat, în cele din urmă, poliția, redirecționând fondurile spre un centru comunitar și resurse de prim ajutor. La scurt timp de la acest eveniment, sub podul care marchează intrarea în oraș a apărut un mesaj mare care zicea, „NU ȘI AICI, ACEASTA ESTE O ZONĂ LIBERĂ, AUTODETERMINATĂ!”. Această inscripție este prezentă și acum, fiind unul dintre primele lucruri de care ne-am lovit când am intrat în localitate.

„…parcă ești într-un trecut idilic care nu a existat niciodată 

sau într-un viitor ce nici nu poate fi imaginat”

La Centrul Pentru Studierea Lumilor Posibile, cetățenii își narează istoria critic, dar și cu satisfacție și entuziasm. Fiecare greșeală, fiecare victorie este contextualizată pentru a învăța ceva din ea. Toate încercările prin care au trecut pentru a construi o lume mai bună sunt acum parte din ei și dincolo de ei, întrucât au reușit să-și extindă grija. Acum orașul este locuit nu doar de oameni, ci și de zeci, sute de specii de animale. Femei, bărbați și diverse persoane queer refugiate din zone afectate climatic sau de război și-au găsit o casă în acest mic orășel. Iar odată ce Ștefănuț le-a arătat adulților cum să se uite la lume diferit, copiii au început să joace un rol tot mai central în deciziile care au urmat. O sursă infinită de idei radicale a infuzat populația care încă era sceptică schimbărilor. Fiecare pas înapoi i-a făcut mai implicați, fiecare pas înainte mai rezistenți. Desființarea lanțului de magazine a fost însă doar primul pas. Cu cât cetățenii erau mai atenți la alte animale, cu atât mai mult își dădeau seama că nu există o linie clară ce separă oamenii de acestea. Antispeciismul a prins rădăcini din ce în ce mai adânci, și la fel s-a întâmplat și cu alte mișcări sociale.

–

Ceva aparte încă plutește în acest oraș, ceva ce ne scapă, parcă e de-a dreptul purtat de un val magic, de entități, forme și inteligențe diferite, o căutare continuă înspre utopie. Fiecare instituție publică a fost schimbată, iar mașinile parcă au dispărut complet, abia dacă mai vezi câte una. Parcări nu prea mai există, în schimb au apărut alte structuri, căsuțe, un fel de mici sanctuare pentru diferite specii. Nu am văzut niciodată atât de multe spații, alei, mijloace de transport și locuri publice comune și accesibile pentru atât de multe ființe, este incredibil! Mai sunt și persoane nemulțumite care spun că aici e „ca-n codru domnule”, că „toată lumea face ce vrea” sau că acest oraș nu mai este un „oraș civilizat”, ci „un parc de copii” sau „o grădină zoo.” Aceste voci însă sunt tot mai puține, iar majoritatea s-a lăsat dusă de val și a avut totul de câștigat.

Au apărut biblioteci și centre de cercetare în ultimii 10 ani cât nu au apărut în toată țara! Aceste spații nu arată ca centrele universitare și bibliotecile județene, sunt alcătuite din cărți donate care și-au găsit un loc în diverse hale și clădiri abandonate ce au fost ușor reîmprospătate, fără prea multe investiții. Dacă te plimbi prin oraș ca un turist neatent, ai senzația că tot ce face o persoană aici este să ronțăie fructe, să citească și să se îngrijească una de cealaltă învățând să comunice cu alte animale. Sigur, oamenii fac enorm de multe lucruri, mult mai multe decât ne-am imaginat noi la prima vedere. Am aflat că sunt conflicte, tensiuni de evitat și gestionat. „Mereu vor exista viziuni diferite” ne-a spus cineva, dar acest lucru „ne ajută, în cele din urmă, să punem întrebările care contează.”

E o voie bună generalizată, cu adevărat odihnitoare. Oamenii se întâlnesc cu poftă să învețe despre lumea mai-mult-decât-umană, să colaboreze pe teme comune, parcă ești într-un trecut idilic care nu a existat niciodată sau într-un viitor ce nici nu poate fi imaginat. Parcă ești în drum spre tărâmul visat, cumva-cumva știi că totul are să fie mai bine acum și în același timp nu te plictisești de moarte. Pentru ei nu există destinație, doar lumi posibile învelite în alte lumi posibile până la capăt.

Da, există și obstacole pe drum, mai e și câte un rahat pe ici, pe colo la care să fii pe fază (dacă nu ai timp să-l ridici), insecte și buruieni care te înțeapă dacă te așezi sau te afunzi pe unde nu trebuie. Sunt zone nelocuite de oameni, zone neiluminate artificial, zone care adăpostesc diverse ființe. Sunt câini care latră, clădiri în paragină și mirosuri de toate feluri. Să nu mai spunem! Normal că sunt. Dar sunt și muri la fiecare colț, corcodușe care-ți pică în gură, aer curat, loc de scăldat, sunete de păsări, aluni, nuci, roșii care așteaptă să fie culese, purcei care se tăvălesc în noroi, vaci, capre și alte animale libere! Complet libere! E un fel de acasă unde mereu e ceva de făcut, însă munca e pe locul doi. E timp liber alături de pisici și de cățeii pe care dorm acestea din când în când. E timp de joacă, timp cu lene, timp cu animale și copii care împing mingea dintr-un colț în altul al străzii. E timp cu somn pe bănci și prin hamace, unde crengile bogate ale cireșilor acoperă cerul. Parcă ar fi timp pentru toate în acest loc.

„Nu ai cum să nu te simți determinat să schimbi și tu ceva

când te întorci acasă…”

Unul dintre primele lucruri pe care s-au distrat enorm să-l schimbe a fost chiar numele orașului. Odată poreclit la mișto „Sălămioara” pentru faimosul salam care se producea aici, orașul se numește acum Sălățioara – de-a dreptul! Apoi, vechile statui cu voievozi, patriarhi și intelectuali fasciști, pictate inițial, în stil unic, de numărul tot mai mare de porumbei din oraș, au fost date jos. În piața din centru se află acum o singură statuie dedicată „celui mai bun ghid”, fiind vorba tocmai despre Curaj, câinele fricos. La baza instalației, realizată atent cu materiale reciclate, este un placaj pe care scrie cu litere mari: „MULȚUMIM CĂ NE-AI ZGUDUIT DIN RĂDĂCINI!”, iar dedesubt mesajul continuă, „te iubim și vei rămâne printre noi mereu – tovarășul tău Ștefănuț.” Fiecare bancă, pom și grădină din acest oraș este acum ca o mulțumire sau un dar adresat cuiva, fie o casă, fie un spațiu de tihnă. Nu ai cum să nu te simți determinat să schimbi și tu ceva când te întorci acasă, asta dacă mai vrei să pleci vreodată.

Pe una din străduțele principale pe care ne-am plimbat cu cățeii de pe drum ori de câte ori ni se alăturau într-o mică excursie, am dat peste un alt mesaj. În schimbul reclamelor la diferite mărci și produse, fiecare popas avea diverse texte, simboluri și imagini. Uneori erau doar câteva cuvinte care marcau un eveniment istoric sau care însumau o cunoaștere locală; alteori era un poem sau simple indicații despre locul în care te afli și animalele din jur. Toate acestea semnalau cât de diferit era locul în care ne aflam de tot ceea ce văzusem până atunci. Mesajul care ne-a rămas întipărit în minte era următorul: „oricât de mică ar fi schimbarea, cu tine se poate naște o nouă lume”, scris cu litere de mână pe una dintre fântânile pictate la care ne-am oprit să bem apă. Dacă am învățat ceva esențial realizând acest reportaj este că, odată ce ai făcut primul pas, odată ce ai văzut că o lume mai bună este posibilă, ești de neoprit!

–

Nota autorului: Acest text este o speculație fictivă inspirată dintr-un caz real care a avut loc într-o comunitate multireligioasă din Bengaluru (în Karnataka, India) unde o fetiță a murit mușcată de câini, iar ca răspuns comunitatea a scăpat de mai multe magazine de carne din zonă. Acest lucru s-a întâmplat în momentul în care oamenii au asociat accidentul cu conflictele câinilor pe resturile de carne aflate în apropierea acestor magazine. La fel ca în text, comunitatea din Bengaluru nu a urmărit înlăturarea câinilor din teritoriu și nu a dezvoltat un comportament ostil caracterizat de antipatie și fobie față de câinii de pe străzi. Dimpotrivă, oamenii au ales să acționeze diferit.

–

Vești & Viziuni este un newsletter de ficțiune speculativă din galaxia Lumi Posibile.

Prima ediție a newsletter-ului este concepută sub forma unui buletin de știri fictiv și aduce povești din trecut, prezent și viitor, pe teme actuale relevante. Fiecare newsletter este scris și ilustrat de câte o persoană diferită, acestea lucrând împreună pentru a reda universurile imaginate. Timp de 8 numere, veți fi purtatx prin oceanul posibilităților vizionare.

Corectură & redactare: corin.

Imagine Vești & Viziuni: @cumsecade.

Această ediție a newsletter-ului a fost scrisă de Aron Nor și ilustrată de Ureczki Melinda.