Cine ne alege războaiele?

Primăvara 2023

„Arsenalul militar al Europei nu este pregătit bine pentru război” – aud în emisiunea de discuții de dimineață a canalului național din Finlanda -, lipsesc arme, lipsesc muniții de tun, lipsește industria chimică – care a fost mutată în țări mai sărace -, lipsește pregătirea militară, lipsesc tot felul, doar războiul nu lipsește… Pentru că, argumentează expertul în războaie: „în ultimii treizeci de ani am crezut că războiul nu se mai întoarce în Europa.” 

A plecat vreodată Războiul din Europa, pe de altă parte? 

Arsenalul nu este bine pregătit, dar toate țările naționale din regiune vând arme pentru alte zone de conflict, îndepărtate de această E U R O P Ă unde pacea este întreținută prin externalizarea războiului. Acel tip de pace, în care se produc arme și muniții pe bandă rulantă. Acel tip de pace care vinde arme și muniții cu miliardele, care vinde orice apucă să atingă, cu profit cât mai mare, ca nu cumva să se oprească odată din greșeală producția și consumul, să poată să vândă în continuare. Este pace aceasta? A cui pace? Și totuși cu siguranță este mult mai pace decât atunci când se aruncă cu bombe pe acoperișul tău în fiecare noapte. Este mult mai pace, pentru că sângele curge în privat și ascuns, pe frontiere pe garduri cu lame, în închisori, în fabrici și magazine, în fotoliul din fața televizorului, și nu are sunet de sirenă, nu explodează, nu te anihilează brusc și vizibil și în masă. 

În multe ocazii este mult mai pace decât atunci când nu-ți găsești apă și nici de mâncare între ruine, în orele libere dintre bombardamente. Mult mai pace. În comparație poți să zici că chiar este pace. Un fel de pace. Și acceptăm că acel tip de pace este pacea. Pentru că nu este război cu arme și bombardamente. Cu arme și bombardamente – mereu altundeva. Dar atâta timp cât există vândutul, produsul, maximizarea profitului, această pace nu este pacea tuturor. Atâta timp cât există hotare cu garduri de lamă care taie letal carnea refugiaților, nu este pacea tuturor.

 „În ultimii treizeci de ani am crezut că războiul nu se mai întoarce în Europa…” – continuă cineva la  emisiunea de dimineață din Finlanda. Chiar, cum ar fi să nu se mai întoarcă, războiul? În Europa… ce este Europa, by the way, unde începe și unde se termină? Sunt țările din Balcani în Europa asta despre care vorbește la știri în Finlanda? Că au fost războaie foarte recent în Europa, între fostele țări ale Iugoslaviei, chiar și genocidul din Srebrenica – erau abia 28 ani trecuți de-atunci, în primăvara când am ascultat emisiunea.

Ca să nu se întoarcă undeva războiul nu poate să se întoarcă nicăieri, de fapt. Războiul nu se află doar undeva departe bine izolat de restul lumii. Să nu se întoarcă războiul în acea Europa în primul rând înseamnă să nu ducă E U R O P A război altundeva. Și ce, dacă nu „noi”, fac alții? Cel mai mare FOMO geopolitic, să nu cumva rămână în urmă cu războaiele…

Dar cum să nu se mai ducă război, dacă s-a dus deja prin sute de ani de colonizare și se duce în continuare prin susținerea puterii coloniale de la baza relațiilor globale? E U R O P A a dus războaie în moduri foarte concrete și violente, cu cea mai mare brutalitate imaginabilă. Și duce în continuare, pentru petrol, pentru gaz¹, pentru tot ce se poate vinde. A dus război brutal și chinuitor cu vapoare de sclavi și cu bidoane pline de alcool făcut din producția trestiei de zahăr pe plantații². Prin genocide, prin violuri, prin lagăre, prin închisori. Prin educație. Prin educație. Câtă opresiune încape în câțiva ani de educație? Prin artă și cultură. Prin toate tablourile, romanele, poemele, muzica, teatru, care îl vizează pe Celălalt. 

Tot ce este prin jurul nostru este îmbibat în războaie. Undeva este mai pace decât altundeva, iar altundeva este război, ca să fie mai pace într-un alt loc. Istoria este istoria războaielor, a ocupărilor și a opresiunii sistematice. Arta occidentală umanistă este a chinuirii și a exotizării. Cultura occidentală umanistă este cultura violului și a agresiunii. Tehnologia capitalistă este a exploatării și a extracției. Tehnologia capitalistă este a războiului. Cultura și arta occidentală umanistă sunt ale războiului. Sistemele educaționale occidentale sunt a războiului – cum era, că ne lipsește pregătirea militară, conform expertului din emisiunea de dimineață din Finlanda? Dintr-o altă perspectivă chiar avem prea multă pregătire, din păcate…

Războaiele: colonialismul, rasismul, patriarhatul, capitalismul. 

Dar chiar, cum ar fi să nu se mai întoarcă războaiele? Ne tot pregătim să nu se mai întoarcă Războiul. Ne pregătim prin arme, vândut, producție, prin frontiere fortificate și armate. Să nu cumva să alunece Războiul înapoi printr-o groapă săpată cu mâna de sub garduri de 4 metri. Să nu cumva să curgă înapoi Războiul prin apa din fundul bărcii de cauciuc. Să nu cumva… Europa se pregătește să nu se mai întoarcă Războiul prin frontiere fortificate, expulzarea și omorul refugiaților, prin interdicții și legi restrictive, ș.a.m.d.p. Cu așa pregătire pentru pace, nu va fi pace niciodată. Pacea numită pace nu este pace de fapt. Dar oare există altfel de pace? Dar oare există metode să nu se mai întoarcă războaiele? 

Iarna 2024

Un loc unde a plecat războiul din Europa după al Doilea Război Mondial este teritoriul istoric al Palestinei, teritoriu din care cea mai mare parte e cunoscută acum ca fiind Israel. Statul Israel a fost fondat în 1948, un an după sfârșitul Mandatului Britanic, în timpul căruia teritoriul Palestinei istorice se afla sub administrație colonială britanică. Și un timp în care administrația sionistă deja în formare pe teritoriu a lucrat împreună cu britanicii, care le acordau diferite poziții favorabile administrative³. Astfel, dintr-un teritoriu aflat sub o administrație colonială și mai înainte sub una imperială, fiind parte și din Imperiul Otoman până la dezmembrarea acestuia după primul război mondial, ajunge să devină iar un teritoriu colonizat, acum de administrația sionistă, care începe un proces de epurare etnică asupra populației arabe prin Nakba din 1948⁴ – eveniment numit catastrofă în arabă. Nakba a rezultat în demolarea a sute de sate și în expulzarea a sute de mii de oameni, o parte în străinătate, dar cea mai mare pare în cadrul teritoriului fâșiei Gaza, ca refugiați din teritoriile ocupate. 

Iar epurarea etnică și genocidul nici nu sunt război, nu sunt doar război, cel puțin nu sunt două părți egale: sunt ocupanți și ocupați⁵. 

„Războiul” s-a mutat din Europa, și NU s-a mutat niciodată. Această Europa, atât Europa de V E S T, numit occident, sau cel puțin o parte din occident , cât și Europa de est, în continuare numită europa O R I E N T A L Ă în franceză, vinde și cumpără arme de la Israel. În România se produc componente pentru armele companiei de armamente israeliene Elbit în patru fabrici⁶. Dintre țările europene, România este chiar pe al doilea loc după Germania pentru licențe de exporturi de arme primite, calculate în milioane de euro⁷. Iar multe țări din europa, inclusiv din UE, cumpără sisteme de securitate și de supraveghere din Israel, renumite ca fiind testate… adică testate pe palestinieni! 

Această P A C E, din care putem urmări live pe social media genocidul din Gaza, cum sunt bombardate spitalele, cum mor bebelușii prematuri rămași fără curent în incubator. 

Această pace este construită și pe pielea palestinienilor – pe lângă multe alte procese coloniale, capitaliste, extractiviste, în care mai ales occidentul este investit, în multe alte părți a lumii.

Marile puteri globale au interese economice în zona O R I E N T U L U I mijlociu și  o asemenea putere colonială, construită pe baza ideilor umanismului eurocentric, este instrumentul perfect prin care se poate externaliza războiul. Așa un genocid ajunge să fie minimizat, să nu fie acceptat ca atare. Pentru scopurile lor, marile puteri trebuie doar să susțină politic ocuparea, să voteze împotriva recunoașterii și opririi genocidelor, să vândă/cumpere/producă arme. 

În aparență, sângele nu se usucă pe mâinile tale, dar de fapt nici pe mâinile ocupanților, pentru că în mare parte îi bombardează, împușcă și înfometează pe palestinieni. 

Sângele se usucă pe pământul crăpat și pe corpurile lor dezmembrate în descompunere. 

Colonizatorii își spală mâinile… în sânge⁸.

Războaiele: colonialismul, rasismul, patriarhatul, capitalismul. 

Dar oare există lumi fără războaie? Lumile fără războaie trebuie să fie și fără putere colonială și colonialisme și ocupare. Dar cum să ajungem acolo când colonialismul ucide, atacă? Când mașinăria colonială întreține focurile războaielor?!

Da capo al fine.

*

Mă tot gândesc la Ursula K. Le Guin, care a zis că ni se pare imposibil să se termine capitalismul, dar așa a părut și domnia regilor… Apoi mă gândesc la Ursula K. Le Guin și la romanul ei Lumii îi spuneau pădure. A fost odată o lume foarte verde, cu mulți copaci. Acolo lumii îi spuneau pădure. Iar la un moment dat, momentul în care ne cunoaștem în roman cu personajele, sosește o altă lume, cu mașinării, știință și arme, să colonizeze lumea-pădure. Să taie copacii din lumea-pădure și să facă sclavi oamenii din pădure. Să omoare oamenii din pădure. În lumea-pădure nu a existat înainte omuciderea⁹. Nu a omorât nimeni pe nimeni, nu au fost războaie. A fost odată o lume fără omor, pentru că din momentul în care au ajuns colonizatorii cu mașinăria, armele, știința și moartea, nu a mai existat acea lume fără omor. Iar ca să existe lumea-pădure în sine și în continuare, colonizatorii trebuie să  dispară. Oamenii din lumea-pădure omoară colonizatorii. Le este greu, este ceva total necunoscut, dar ceva ce învață, ca să supraviețuiască. Cam aici se termină povestea. Până aici ficțiunea asta speculativă este de fapt istoria. Să zicem a noastră – dar e mereu cu semnul întrebării, cine este acel noi… 

De aici ce urmează ar putea fi ceva din istorie sau ar putea fi chiar orice. Chiar orice, adică și lumi posibile fără omor, fără războaie, fără colonialism.

Romanul Lumii îi spuneau pădure se termină cu o remarcă extrem de importantă. O remarcă la care mă gândesc aproape zilnic, de când am citit. Unul dintre personajele principale observă că: 1. omorul nu a existat înainte în lumea lor, dar 2. acum ar fi total inutil și greșit să se prefacă că nu există, 3. pentru că există din momentul în care colonizatorii au pășit pe planeta-pădure și de când au învățat oamenii din pădure să omoare, ca să-și salveze viețile și lumea lor și 4. întrebarea cea mai importantă este, ce fac de acum încolo cu acest fapt, că omorul există?

Ce facem cu acest fapt, că războaiele există? Să ne prefacem că nu există în locul unde ne aflăm, dar există altundeva? Toate istoriile sunt îmbibate în război, așa că prefăcutul ar fi inutil și greșit. Adică este greșit, dar inutil nu este pentru cei care câștigă bani și putere din războaie… 

Întrebări foarte serioase pentru aceste lumi posibile fără războaie: ce facem cu toate istoriile ale tuturor războaielor? Ce facem cu toate științele și artele și culturile războaielor? Ce facem cu oamenii, animalele, ciupercile și plantele omorâte? Ce facem cu ucigașii? Ce facem cu toate tehnologiile războaielor, toate bombele, tunurile, pistoalele, fabricile, dronele, camerele de supraveghere? Pentru că aceste obiecte și tehnologii există, nu putem să ne prefacem că nu ar exista. Nu putem să le vrăjim PUFF în inexistență într-o secundă. Și din moment ce există toate aceste obiecte și tehnologii, oare cum să nu avem războaie? Sună ca o învățătură foarte didactică și moralizatoare din grădiniță: faptul că poți să faci orice, nu înseamnă că tre să și faci orice. Și din toate orice-urile existente pe lume, alegem chiar astea, războaiele și colonialismul și capitalismul. Doar că nu alegem cu toții în egală măsură. Chiar nu alegem cu toții. De loc. Cine ne alege războaiele?

Deci este clar că nu putem avea lumi unde nu au existat războaie niciodată, pentru că în lumile noastre au existat și există în acest moment foarte multe războaie concrete, și există opresiune, există colonialism, există rasism, patriarhat, capitalism. Și lumea acestor războaie mănâncă tot ce este împotriva sa, înghite și dizolvă rezistența, protestarea, insurgența și utopia. Și atunci ce ne mai rămâne? 

Să imaginăm lumi posibile fără războaie și capitalism colonial. Și prin acest gând imposibil de gândit cu capul lumii războaielor, să protestăm. Să protestăm în așa hal încât să devină indigerabil pentru lumile războaielor. Încât să treacă prin gura lacomă a războaielor, lumile noastre. Să rămână prinse o vreme în gura lacomă și să deranjeze gura lacomă. Să deranjeze, să gâdile, să scârțâie, să taie, să piște, să înțepe, să ciupească, să ciugulească, să împungă așa mult încât gura lacomă să nu mai poate înghiți altceva, dar nici să tușească. Să rămână blocată. În Fine.

Și atunci lumile războaielor și ale capitalismului colonial se sparg, în bucăți mari mari și mai mici și mici mici mici. Și lumile noastre posibile fără războaie cresc. Cresc mari și pufoase, inițial ca o bulă de gumă de mestecat, apoi ca vata de zahăr, un covor întreg de pufarine și pufuleți. Ies prin rămășițele gurii care nu ne-a putut înghite. 

o . o .. O .. 0 … OOO … oooo .. 0 .

Bucățile lumilor războaielor și ale capitalismului colonial se împrăștie în lumile noastre posibile decoloniale ca meteoriții. Și foarte important să ținem minte: nu putem să ne prefacem că nu există aceste bucăți. Bucățile acestea dureroase, aceste leziuni și răni, necesită îngrijire, grădinărit și mângâiere. De aici poate să urmeze orice poveste, chiar și una fără războaie, dar mereu cu urmele războaielor deja existente.

A fost odată o lume a războaielor. A fost. 

…

1. https://www.newarab.com/analysis/israel-sets-its-sights-gazas-offshore-gas
   https://diem25.org/is-natural-gas-the-real-reason-for-the-genocide-in-gaza/ https://en.wikipedia.org/wiki/Natural_gas_in_the_Gaza_Strip ↩︎
2. Anna Tsing, ”Mushrooms as Companion Species”, Environmental Humanities, 2012, 1:1, 141–154. Online: https://read.dukeupress.edu/environmental-humanities/article/1/1/141/8082/Unruly-Edges-Mushrooms-as-Companion-SpeciesFor ↩︎
3. Fayez Sayegh, “Zionist Colonialism in Palestine (1965)”, Settler Colonial Studies, 2012, 2:1, 206-225. Online: https://www.ohchr.org/Documents/Issues/Truth/CallLegacyColonialism/CSO/Al-Haq-Annex-3.pdf ↩︎
4. Nada Elia, “Greater than the Sum of Our Parts: Feminism, Intern/nationalism and Palestine”, (Pluto Press, 2022). Sau vezi online articolul Nakba pe Wikipedia: https://www.wikiwand.com/en/Nakba. ↩︎
5. Gândirea sionistă este o gândire de tip eurocentrică și colonială, născută din ideile umaniste, iluministe, naționaliste, imperialiste și colonialiste ale secolului 18. Vezi gândirea sionistă a lui Theodor Herzl și Ze’ev Jabotinsky, de exemplu în engleză, cu multe texte traduse din germană și rusă, aici: https://www.jewishvirtuallibrary.org/quot-the-jewish-state-quot-theodor-herzl, respectiv aici: https://www.jewishvirtuallibrary.org/quot-the-iron-wall-quot. Citate traduse în română se găsesc în cartea „Queerș pentru Palestina”, culeasă de Blocul Roz: https://pagini-libere.ro/carti/queers-pentru-palestina-luari-de-pozitie-eseuri-si-poeme/. Pentru mai multe informații în limba română, vezi eseul „Despre colonialismul sionist israelian, pinkwashing și veganwashing — eseuri și căutări colective”, din „Queerș pentru Palestina”. ↩︎
6. Despre fabricile din România care produc armamente pentru Elbit, vezi postarea pe Instagram a grupurilor Solidaritate România-Palestina și Palestine Solidarity Cluj: https://www.instagram.com/p/C7Oh2qzI4R6/?img_index=1. ↩︎
7.  Vezi postarea pe Instagram la Transnational Institute: https://www.instagram.com/p/C7yR0wBM0Qm/?img_index=3. ↩︎
8. Citat din poemul „Tăcerea creează consens pentru genocid” de Nóra Ugron, publicat pe platforma Literatură și feminism: https://literaturasifeminism.wordpress.com/2024/05/28/tacerea-creeaza-consens-pentru-genocid-poem-pentru-palestina-libera-de-nora-ugron/ ↩︎
9. Totuși au fost omorâte și animale non-umane, dar o discuție despre asta este în afara scopului acestui eseu. ↩︎

Redactare: Carolina Vozian, Andy Andreea