Image

Luminișuri. Antologie de literatură queer ecologică

Cenaclul X a lansat „Luminișuri. Antologie de literatură queer ecologică” în 2022.

Lumi Posibile găzduiește versiunea online, apărută în iunie 2025.

Puteți găsi cartea în format fizic pe Pisica Neagră și lăsa un review pe Goodreads.

Scriem aici și acum, pentru lumile ce sunt deja, înspre lumile ce vor fi.
Scriem, din întrupări feministe și queer, din căutări antispeciiste spre lumi multispecii, din practici și teorii decoloniale, din relaționări ecologice.
Scriem aici și acum, din lumea aceasta, familiară și totuși stranie, cunoscută și totuși de nedescoperit. O numim o lume queer, care a existat deja dintotdeauna și care va exista.

Am pornit cu ideea de a face această antologie de literatură queer și ecologică fiindcă, în lecturile noastre din duminicile de la Cenaclul X, a încolțit o preocupare pentru ceea ce tinde să fie numit „natură”. În multe din textele noastre se regăseau aceste neliniști: criza climatică, distrugerea mediului prin extracție și extindere capitalistă și colonialistă, violențele sistemice asupra corpurilor queer și asupra animalelor non-umane, suferința și doliul în fața acestor pierderi. Dar în mijlocul tuturor acestor lucruri, undeva, erau și luminișurile: pete de lumină, adăposturi. Am simțit, atunci, nevoia de a păși pe aceste poteci și de a împărtăși ceea ce găsim în drumul nostru.


Cu texte de Andrei Gabriel Nicolae, Ceza Bularca, alexandru adam, Paula Dunker, Maia Şerbănescu, Nóra Ugron, victor horațiu troșan (tovarasxvic), Tudor Pop, Flavius Sindie (flavexine), Mara Cioroianu, Alina-Elena Fluțăr, oana ciobanu, Gabriela Oprea, Irina Ionescu, Corina Preda, bianca ela, oana ungureanu, Ioana Bălănescu, Maria Martelli.

Antologie coordonată de: Maria Martelli, Nóra Ugron, Corina Preda, Ceza Bularca

Corectură: Victor Horațiu Troșan, Corina Preda

Design copertă: Nóra Ugron

Desen copertă: Denisa Nistor

Publicată cu sprijinul Art200 și Editura frACTalia.

Descarcă PDF
Cenaclul X este un grup auto-organizat în mod orizontal, non-ierarhic, autonom și anti-autoritar, care respinge canonul literar și explorează ce poate însemna literatura atunci când e feministă, queer, anticapitalistă, antirasistă, antispeciistă, antiabilistă, antiautoritară, decolonială.