oberkörperfrei!!1 (saturn cu top surgery)
timp + gravitație => nimic nu-i cu totul plat
nici piepturi goale, nici teren, nici beton,
nici noi, pământ atins dar încă necălcat.
ne întoarcem
(în/pe) pământ,
devenim flori și formulare, liturghii și
societate?
suferim o lume în coduri și moțuri și fițe
ca bolile din lumea veche
ca lanțurile din lumea veche,
două inele intermitente
privindu-ne prin telescoape cu oglinzi acoperite?
ca două cicatrici pe pieptul lui Saturn.
suntem două cicatrici.
să simțim infinitul
în piele în carne în os să curgă din
vocile noastre până rămânem fără aer.
orbităm deasupra celor mai înalte voci,
cunoaștem cele mai joase ravene
drept ascunzișuri sfinte, ne cheamă:
„ne întoarcem?”
orbităm aceeași lume de atâția ani,
paraleli, ei simultan
evoluează, noi doar ne schimbăm.
creștem mâini mai mari.
am să te țin cu ele.
o să cresc păr peste tot, pe picioare, pe bărbie,
păr în părul tău ca fire
de comunicare între noi și orașe distante
antene către lumi pe care nu le vom vedea
dar care ne vor ridica fiori pe calea spinării.
flori pe calea săpată
la marginea unui cimitir
în care ne-am cunoscut și ne vom recunoaște.
tăblii soț-soție,
un fetiș al armoniei
copiat ground ctrl-C
ground ctrl-V.
ground ctrl.
putem tasta orice coordonate dorim
și spui că nu îți place
căldură deci majoritatea universului ți-ar fi pe plac.
îți sunt de plac?
căci deja te iubesc cum oamenii
iubesc grădinăritul dar nu fermierii,
curățenia de primăvară dar nu oamenii de serviciu,
croșetatul dar nu copiii din fabrici.
te iubesc liber te iubesc pe gratis te iubesc cât timp nu depind de tine
sau de a-ți fi unicul, înscris în piatră pe o piatră mai mare, mai albastră,
orbităm singuri o planetă lucioasă și aglomerată,
e misiunea transsexualului2 și a aliaților săi.
ne întoarcem?