utopia #5. utopie cu iarba deasă mustind de plăcere //cântec pentru melcușoare

mănânc pâine prăjită cu dulceață de caise

e prea târziu și sunt prea obositx să mă simt vinovatx că mănânc la ora asta

am adormit cu geamul deschis

ascultând ploaia

la geam au cântat greierii

ca într-un playlist de ambient de pe soundcloud

acum nu mai plouă și nu a mai rămas decât noaptea

o pătură atât de grea sub care mă sufoc

peste tot în juru-mi singurătate și ceva asemănător cu dorul

dar mult mai interior, mult mai intim, mult mai vegetal

stele-n cer tronează ca florile pe ramură eu atât de plăpând încât dacă din pom m-aș rupe

nu s-ar trezi din somn nici spicul pe care în cădere l-aș atinge

stelele se-aruncă unele-n altele din deasupra-mi

e 22:48 și tu nu-mi răspunzi la mesaje și îmi fac griji

în depărtare o pasăre pe care nu o pot vedea îmi spune ceva

ce știu că este despre tine dar nu înțeleg

în popor se zice că atunci când o stea cade cineva moare

dar când eu voi cădea va mai cădea cineva cu mine?

mirosul de iarbă proaspăt cosită mi-a pus ușor dar sigur stăpânire pe simțuri

și m-am mirat aproape cinematic când dealul iubirii noastre

nu a mai fost mișcat de vântul rece tipic acestei zone de la poalele bucegilor

ci de așteptarea unor noi flori și ierburi

cele ce-au fost aici sunt deja în podurile șurilor de lemn

care atât de solitare pe deal atât de departe una de cealaltă

încât simt că orice aș face ar fi prea târziu și prea devreme

așteptarea mă mișcă, iar eu mișc tot ce mi-e mai aproape lanul se mișca și el

nimeni nu venea și eu fugeam sperând ca cineva să fugă după mine

că aveam nevoie ca cineva să fugă după mine să mă dorească cum eu mult i-am dorit pe altx

niciodată pe mine

pentru că aveam nevoie de un spațiu care să mă țină în brațe

așa cum acele specii de copaci își întind rădăcinile formând o rețea interconectată

pentru a se ține în brațe împreună fiind mai puternice împotriva vânturilor furioase

cum vidrele dorm îmbrățișate

așa am vrut ca cineva să mă îmbrățișeze să mă dorească cum doar copacii doresc copacii

cum doar vidrele își caută noaptea una alteia trupul de care au atât de mult nevoie

cum niciodată pe mine

noaptea ca-ntr-o melodie lo-fi în care cauți neașteptatul

cauți ruperea ritmului ruperea mărilor a râurilor și a izvoarelor

cauți luna când ea cade la întâmplare ca un bas greu ce este

pleosc pleosc face undeva-n apropiere

și totul se transformă într-un berlin tech party

unde noi nu suntem

corpurile noastre frumos acordate spre acolo

pe dealul acela unde iarba-i încă vie dealul de vizavi

acolo unde melcx ne cuceresc corpul și noi îi lăsăm să-l cucerească

căutând noi apropieri și interacțiuni între corpuri din specii diferite

fără a ridica pe unx și coborî pe altx

urcând spre umăr dinspre încheietură intrând pe sub mânecile lungi ale jerseului de bunic

ne eliberăm de uman și devenim melcx

melcx non-umanx anticapilatistx postspeciistx și

„uite, cineva ne dorește” îmi spui eu zâmbesc cu buzele crăpate și dinții galbeni

de la fumat și îmi repet „cineva ne dorește”

ceva lipicios între degetul mare și cel arătător

și cum se mișcă îmi redefinește venele

vene noi le înlocuiesc pe cele tăiate

sunt un corp nou și privește ce translucid

când prin mine lumina

mă eliberez de uman și devin melcx

melcx non-umanx anticapilatistx postspeciistx

din cer cresc în jos ciuperci picură ușor transpir

deasupra-mi transpiră melcii se târăsc ridicând punți între noi

internalizăm și ne lăsăm internalizați

și devenim melcx

melcx non-umanx anticapilatistx postspeciistx

și la poalele dealurilor împădurite ce suntem broaștele orăcăie

în bălți și lacuri de mici dimensiuni oacoac oacoac oacoac

uite-l pe melvin (tovarășa noastră broscuță) îmi spui bună melvin, ce faci? împreună spunem

libelulele zgârie aerul

cu aceeași căldură cu care o pisică

te zgârie în joacă

molii și fluturi de noapte ni se așează pe frunți

iată-mă cum renasc

dincolo pereții coconului

iată-mi piciorușele iată-mă iată-te

iată-ne cum radiem tandrețe și apropiere

iată-ne aici unde iarba nu a fost cosită încă și avem un spațiu doar al nostru

un spațiu doar al nostru unde să fim anarhie și utopie

melcx non-umanx anticapilatistx postspeciistx

cu iarba deasă mustind de plăcere peste tot în jurul nostru

să înflorim și dincolo de specie să ne fie înflorirea

efectiv gen un cântec pentru melcușoare să fim

dorul e cuibărire și capybara

dorul e când

îmi bag capul sub plapumă și mi-l lipesc de tine

tu stai întins în patul meu de două persoane

eu, precum o melcușoară, caut alinare,

caut ocrotire caut cuib

atingere

cum doar iedera caută și cuprinde

atingerea se schimbă și iederă devine

patul meu de două persoane în care acum dorm trei

tu, eu-melcușoară cuibărit în tine

și prietenul nostru câine

care ne încălzește inimile cu blănița sa pufoasă

dorul e când ne atingem cu delicatețe fața

și suntem mai empatice/i/x făcând asta

ca două fire de iarbă ce ușor se ating când vântul

dorul e când îmi dai pupic pe năsuc și eu zâmbesc—

mă emoționez și-ți spun „upsi, m-am emoționat”

dorul e când îți respect limitele

nu sunt egoist în iubirea pe care ți-o port

și-ți ofer spațiu și timp să crești în propriu-ți ritm

cum și tu îmi oferi mie

dorul e când ne explorăm corpurile

relația cu ele și cu celelalte

când punem pe ele ciupercuțe

și când ciupercuțele prind rădăcini

ăsta e cel mai intim act de iertare

dorul e când vorbim pe facetime

și simt căldura vocii tale

dorul e când mă întrebi dacă am păpat

iar eu te întreb dacă și tu ai păpat

e când ne întrebăm ce am păpat și dacă a fost bun

dorul e când dimineața ne trezim cu mesaj

„neața puiuț, cum ai dormit?”

„ai visat ceva?” când ne întrebăm ce am visat

și dacă e coșmar ne oferim tandră îmbrățișare,

iar dacă e vis fericit spunem „ce frumos”

dorul e când tăcem pe facetime

și simt căldura tăcerii noastre

căldura privirii tale

dorul e și tăcerea

dorul e când te aseamăn cu un râu și spun că

ești primul râu în care pășesc fără a-mi fi frică

primul în care mă scald cu capul dat pe spate

primul în care intru fără tricou și deschid ochii sub apă

primul în care văd cum peștișoarele se îmbrățișează între ele

cum în alge își găsesc adăposturi

cum nimeni nu pescuiește și cum nimeni nu ucide

cum în alge ne putem găsi și noi adăposturi

dorul e când

unele dintre gesturile tale se potrivesc perfect cu peisajul post-natural din juru-ți

cu dealul împădurit și cu toate dealurile împădurite

pe care ți le imaginezi înflorind în spatele acestuia

iar celelalte se potrivesc în mine când jelesc pe

vechea mea tovarășă răchită pe cel mai îndepărtat dintre dealuri

dorul e când înfloresc

pentru că lacrimi și pământ numai bun

pe cel mai îndepărtat dintre dealuri, unde răchite nu sunt

dorul

nu e sentimentul heteronormativ românesc

dorul nu este argumentul naționalist de la orele de română

dorul nu este fetișizarea și idolatrizarea spațiului natural

dorul este poziția în care eu-melcușoară mă cuibăresc

în absența ta în plapuma rece

care deși forma ți-o cunoaște și o poate reproduce,

căldura ba

dorul este modul în care cuibărirea mă schimbă

mă modelează cu mâinile ei gentile

mă cuibăresc în tine, în prietenul meu câine

în pat, în ciupercuțe, în noroi și în frunzele căzute în acesta

mă cuibăresc în mine mă privesc cu privirea ta în oglindă

simt că sunt efectiv minunatx

și aspir și eu la această fermecată privire

dorul e când

era vară în vârf de deal

și noi ne-am uitat la dead poets society în sufrageria mea

înainte de un make out session

cu pășuni bogate oriunde mâna am fi întins-o

dorul e când

ai căzut cu întâia frunză și te-ai coborât în vale unde mâinile mele nu te-au mai ajuns

și de atunci nu ne-am mai întâlnit nici înainte ca școala să înceapă

nici înainte ca ultima frunză din copacul pe care ți l-am arătat de pe balcon să cadă—

tu ai căzut cu ultima frunză

dorul e când ne întâlnim în văi

când cobor în transhumanță queer

și tu te faci mai aproape pe facetime

când îmi arăți cum ale tale trandafirele dau în floare

iar eu le învăț numele

în ordinea în care își fac apariția în cadrul camerei de insta,

iar eu mă fac mai aproape

dorul e când

mă salcific și mă răchitez art deco gothic pe malul stâng al someșului

și te aștept să vii să plângi la adăpostu-mi

ca eu cu crengile-mi lungi să mă cuibăresc din nou,

eu melcușoară, în jurul tău, eu salcie, eu răchită,

să te apăr și să te feresc de tot ce te doare

dorul e când

ale mele vise sunt toate de răchite pline

și corpul devine răchită și corpul devine hidrofilă—

când mâna o deschid ramură devine

când cu talpa ating rădăcină devine

când visez răchite de diferite dimensiuni crescând din cearcănele mele

răchite de diferite dimensiuni pe jumătate-n apă

când visez răchite crescând din mine

și sunt în camera mea din mănăștur

dorul e când

ești și tu o răchită și crescând ne întrepătrundem

cu o rădăcină împreună

vom lua apa din sol

cu grijă să le ajungă și celorlalte

dorul e când în cele mai lucide vise ale mele

ne sărutăm sub plante umbrofile

ne sărutăm sub ferigi, ferigi devenim

și în alte vise dorul e când ne sărutăm sub plante hidrofile

ne sărutăm sub răchită, răchită devenim

dorul e în toate, frumusețe și grijă, tu fă-te mai aproape și le mângâie și le alintă

e când îți arăt răchita ce crește-n inima mea și tu o mângâi și tu o alinți

ca pe o pisică care toarce sub degețelele-ți subțiri, sub crenguțe

răchita sub care ne vom odihni în amiezile toride de la jumătatea lui iulie

cu degețelele piciorușelor apa rece pleoscnind

dorul e

când spun pădure și mă gândesc la pădurea de lângă casa ta

când spun râu și mă gândesc la râul în care doar tu te scalzi

când spun soare și mă gândesc la cum acesta îți încălzea corpul

în diminețile de mai

când spun oraș și mă gândesc la orașul în iunie cu noi doi în el

și proiecțiile de la TIFF

când spun trandafire și mă gândesc la cele trei trandafire ale tale care înfloresc

când spun răchită și mă gândesc la noi împletindu-ne

dorul e

când spun pădure și mă gândesc la toate pădurile

care cresc unele într-altele

și la asta mă gândesc și când îți scriu numele în mesaje

mă gândesc la pădure

e dor, nu singurătate

doar o muzică de jale o muzică dans

pe care corpul meu ia poziții vegetale

pe al tău căutându-l

spre cer se înalță degețelele—

buricele și nodurile devin frunze și noduri

iar sub unghii organisme foarte cute

ascult the smiths și dorul e mai edgy

ascult jenny hval și dorul e mai veggie

corpul meu melcușoară semnul plantei

sub în care încerc a da în floare

dorul meu capybara

pentru că denis a zis că capybara

e cea mai gingașă dintre iubiri

și vreau să fiu cea mai gingașă

capybara

cea mai gingașă trandafiră de pe pervazul tău

cea mai gingasă overwhelming capybara din cel mai gingaș video

să te cuprind din toate părțile cu gingășia mea

să ieșim la plimbare cu prietenul nostru câine

să ne cuprindem iar și să fim fericiți/e/x

dorul e când te întreb dacă m-ai iubi dacă aș fi o râmă

și tu spui da

zâmbești și mă pupi pe năsuc

zâmbesc în cuibărire