I’m so sorry. I really am ~~~////~~~////~~~////~~~ Ți-am infectat lumea
You are infected ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ with my human mistakes
Colonii dezgustătoare ~~~////~~~////~~~////~~~ ambalaje de plastic
îmbrăcăminte, tehnologii ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~uleiul în care prăjesc crochete vegane
I really care, I promise ~~~////~~~////~~~////~~~ Insule de deșeuri și durere
produse de mișcarea mea~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ Corpul meu, un virus
Să-mi curețe locuirile ~~~////~~~////~~~////~~~ o apă liniștită
Cum ciuperca de kombucha~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ mănâncă bacterii dulci
naște lichid mai bogat ~~~////~~~////~~~////~~~ urmele se-nvolburează
pic cu pic cu pic ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ I’m so sorry
I am ~~~////~~~////~~~////~~~ liquid
We are ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ liquid
~~~////~~~////~~~////~~~
~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~
Lângă iaz, te joci cu pielița de la degețelul meu, mâna stângă. Doar atunci când vorbim se aude un sunet pe care nu-l recunoaștem. Când tăcem, tace. Vrea să vorbească cu noi, spui. O broască, o pasăre? Mie mi se pare că sună ca un mamifer mic. Tu spui că seamănă cu glasul nostru.
Când eram mic, mama mi-a povestit de astfel de chemări, de un sunet al apei care vrea să se împletească cu vocea ta. Mama mea este polițistă de frontieră, ea păzește toate sunetele râului Prut. Aude curgeri, forfotele pădurii, glasurile păsărilor și pașii mistreților, la fel ca tresărirea ierburilor. Mama mea a văzut într-o seară coarpa cum se ridică din apă. De ce nu fugi, de ce nu fugi? Era foarte frumoasă coarpa. Avea un trunchi gros și o burtă rotundă care păreau foarte moi. Burta coarpei emana atâta blândețe, mai frumoasă decât ne închipuim sirenele, mi-a zis. Poate avea sau nu păr, poate avea sau nu ochi, era o curgere care susținea această căldură. Sigur avea o gură, pentru că mama mea și-a dorit foarte tare să o vadă întredeschisă. Era întuneric, dar nu înfricoșător, ca întunericul de dinainte să adormi. Farmecul coarpei nu a tras-o pe mama spre curenți, dar a făcut-o să vorbească de pe malul pietros. I-a șoptit prima ei amintire, cum o ruga pe sora mai mare să nu plece de pe cuptior după ce adoarme. Și coarpa a șoptit cu mama mea.
~~~////~~~////~~~////~~~
~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~
~~~////~~~////~~~////~~~
~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~
~~~////~~~////~~~////~~~
~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~
~~~////~~~////~~~////~~~
~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~
~~~////~~~////~~~////~~~
Sunetul coarpei de apă devine mai profund cu cât inima ascultătorx ei devine mai fragilă. Nu o voce-susur care ispitește și înghite, ci una care își face culcuș lângă ce e sincer, ce e dureros. Când puiul de pasăre nu își găsește mama, apa îi face strigătul mai puternic. Când culegătorx de ciuperci oftează, apa murmură un cântec de leagăn. Apa cunoaște și cântec de jale pentru micelii ce se desprind de pământ. Mama nu mi-a despletit tot ce i-a zis coarpei în acea seară. Pot doar să presupun că i-a povestit visele pe care le avea când era mică, apoi căsătoria, construirea casei de beton, copiii. Cred că i-a zis coarpei lucruri pe care nicio femeie din satul nostru nu le poate spune cu voce tare. Când o întreb pe mama mea cum vedea ea lumea când era de vârsta mea, îmi spune nu mai vreau să-mi amintesc. Dar în seara aceea, în seara ceea cred că și-a amintit totul. Și au vorbit până dimineață. Mi-a zis cât de ușoară se simte, ca și cum și corpul ei s-a transformat în apă. Cum în momentul povestirilor, vocea ei urca și cobora, se izbea violent de zidul imaginar al graniței sau se trăgea rușinos. Iar apoi liniște. Liniște cu adevărat. Mamei nu i-a mai fost frică de graniță de atunci. S-a plimbat prin pădure și de-a lungul malului Prut după ritmul vocii coarpei din amintire. A mai spus povești către valuri, dar și când tăcea, respira împreună cu apa. Corpul polițistei de frontieră a devenit fluid.
~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~
~~~////~~~////~~~////~~~
I’m so sorry ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ for believing in fear
pentru inima asta neliniștită ~~~////~~~////~~~////~~~ nu mi-am înțeles mișcarea
pic cu pic cu pic ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ locuirea mai caldă
Our mother ~~~////~~~////~~~////~~~ is liquid
încă suntem amalgamuri de bacterii~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ într-o lume amniotică
Curenți se împresoară unde ~~~////~~~////~~~////~~~ nu există frică
privirea se odihnește ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ lângă mama noastră
There are no borders ~~~////~~~////~~~////~~~ in water
in love ~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ you and I
animale umane și non-umane ~~~////~~~////~~~////~~~ suntem safe
I’m really sorry~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~ for believing in mythologies
ne cuprinde coarpa~~~////~~~////~~~////~~~ acum tăcem ca apa
~~~\\\\~~~\\\\~~~\\\\~~~
Am înregistrat cu telefonul sunetul din iaz. Pentru mama mea, să-mi traducă chemarea. Și te-am luat în brațe și a fost liniște în jur. Se auzeau doar inimile noastre, doi mușchi mici și roșii și un tremur.
🖊️🖊️🖊️
Parte din open-call 2024. Curatoriere & editare de Maria Martelli. Corectură de corin.
Descarcă PDF
Toni Aricei (he/they) explorează în scris tăceri liniștitoare și tăceri violente. S-a născut la graniță, lângă râul Prut și rămâne fascinat de apă și fluiditate. Are o ciupercă de kombucha de care are grijă.