Odată cu transformarea Soarelui într-o gigantă roșie, se credea că viața pe Pământ nu va mai fi posibilă.
puñal & crude drawing of an angel
corpul irigator /
din sus în zare /
răsare /
ușor non-fizic /
nu-l vezi bine /
în depărtare, /
dar emite
Overdrive
mașina învelită /
într-o fașă de lumină /
din cauza ceții /
pe autostradă /
apeși pedala /
să se zbată săgeta /
în bord
Dacă nu ar fi fost, nu s-ar fi povestit
Bunica a fost în multe feluri, însă nu știu dacă a fost frumoasă. Nu îmi aduc aminte când am învățat că frumusețea e importantă, dar cumva am simțit mereu lipsa acestui detaliu în povestea ei.
neîncetat visăm / neîncetat creăm sau acesta nu este un poem, este o vrajă
mi-e frică și sunt furioasă și deznădăjduitx constant /
pentru animalele non-umane /
pentru persoanele rasializate, /
cele queer, mad și neurodivergente, /
Zece ani de la încadrare
Întâi, liniștea izbindu-se de pereți, apoi, mirosul de scări curățate, de lemn scârțâind.
O, lumi noi și stranii ce-ar fi să vină…
lumiposibile.ro este o platformă online de ficțiune speculativă radicală, care găzduiește și celebrează o mulțime de forme de expresie creativă: literatură, eseistică, arte vizuale, arte sonore și orice ne mai putem imagina.
Admina – Non-standard intimacy
Captează și redă un moment melancolic și din ce în ce mai permanent al dorinței de proximitate.
Încercarea de a fi normal
Adela Holdon are 24 de ani și locuiește în București. A terminat masterul de Arte Grafice în 2022, în cadrul Facultății de Arte Plastice, Universitatea Națională de Arte București. În ultimii ani a avut proiecte și colaborări care au ajutat-o să găsească un mod sincer de a se exprima vizual.
Ilaria şi Măcriş
Un singur gând îi rămăsese Ilariei în minte după ce se scufundase în apa rece ca viaţa a râului. Un singur gând, în timp ce se târâse la mal, o palmă-n mâl și una în palma altcuiva. Un singur gând când gheața i se scurse de pe gene și se uită în doi ochi negri de fantasmă.
- Page 1 of 2
- 1
- 2