Pornim din Olimp, ca întotdeauna. Carmen e și ea cu noi, deși nu știe asta încă; Luca, la fel. Din vârful hotelului Majestic îi urmărim cum intră în stațiune, trăgând după ei valizele încă nearse de soare pe strada complet goală. Se zăresc și schimbă câteva cuvinte.

Tatăl ei îi spusese că are în sânge statul la coadă. Bunica ei a stat la coadă, mama ei a stat la coadă, și acum venise rândul ei. Încăperea mirosea a dezinfectant, apă stătută, naftalină și cel puțin trei tipuri diferite de parfum.

Balconul e mic, probabil cel mai mic loc în care ai fumat vreodată. Nu, de fapt odată ai fost la Paris și camera de hotel avea un astfel de balcon, doar că descoperit. Cu toate astea, nu te-ai obișnuit cu noul apartament și ești plină de vânătăi pe mâini și pe picioare după toate încercările de a evita, fără succes, colțuri de mobilă.

Cu pasul hotărât, privirea în asfalt și ușor încruntatx, Lori se întorcea de la școală. După atâta timp, tot nu găsise obiectul potrivit, și știa că trebuia să ia curând o decizie ca să aibă destul timp să lucreze la proiect.

Câteva raze de soare își făcură apariția printre draperiile de la geam, ceea ce însemna că era dimineață. Ariana, care se răscolise toată noaptea fără să închidă un ochi, se ridică încet și fără zgomot din pat și se apropie de fereastră. Aruncă o privire printre draperii și privi grădina de zarzavaturi, pomii fructiferi și pădurea din depărtare.

Toni este mic. Toni a fost mic dintotdeauna și cred că de asta îl iubesc. În fiecare dimineață ieșim în pădure ca să adunăm ciuperci, multe ciuperci, ciuperci pentru totx cex din comuna noastră.

Am hotărât să ne odihnim după o zi de mers. Până la colonia de pe Argeș mai aveam o zi de traversat câteva păduri și câmpia, până la lunca îmbelșugată care ducea spre Dunăre. După ultimii pași pe pieptișul dealului, mi-a venit un val nou de energie și m-a cuprins bucuria când am zărit de pe belvedere cupola cerului: jos, sorgul prindea culorile soarelui la asfințit, lila-maronii, iar spicele sale cu bobițe rare, dar grele lăsau adierea vântului să le unduiască și să formeze șuvițe hipnotizante în lan.

Lângă iaz, te joci cu pielița de la degețelul meu, mâna stângă. Doar atunci când vorbim se aude un sunet pe care nu-l recunoaștem. Când tăcem, tace.

Cântă muzx mânia ce aprinse pe ochii care au ars în mănăștur // Cântă mâinile ce s-au cuprins, mâinile ce s-au strâns // Cântă mâinile ce s-au stins în luminare post-dramatic refractând—